M-am plimbat toată viața prin abisul gândurilor mele despre mine, oameni și viață.
Nu de puține ori mi-am imaginat în fel și chip orânduirea lucrurilor în această lume. Nu știu cât de adevărate au fost toate. M-am întristat la aflarea minciunilor, am răbufnit la nedreptate, m-am lamentat când m-am făcut greșit înțeleasă. M-am apărat când am fost criticată. Am sărit la bătaie când mi-a fost invadat teritoriul. Am explicat și am scris și am plâns și am râs și am întors viața pe toate părțile. M-am învinovățit, am acuzat, m-am luptat cu himere, am deslușit mistere.
Am crescut înăuntrul meu un copil răsfățat, care vrea, tot timpul vrea. Am și dat uneori, prea puțin poate sau poate prea condiționat.
Eu, eu, eu, eu, tu, tu, tu, mereu eu, tu, eu. Peste tot există, eu. Peste tot există, tu.
Nu existăm. Noi, nu suntem noi. La fel cum eu, nu sunt eu iar tu, nu ești tu.
Suntem altcineva. Simt în fiecare secundă cum sunt trăită și păcălită că eu mă trăiesc. Mă păcălesc singură.
Mă înclin existenței pentru a mea existență și continui să exist conștientă că niciodată nu a fost vorba despre mine, eu, tu. Noi doar suntem. Și să fim buni.
Sursa photo: Pinterest