Uneori, îmi vine să mă iau în brațe și să alerg așa printre sfaturi, păreri și fapte neînchipuit de bune. Să mă duc undeva la
Nu cred în oameni buni. Imi este suficient să mă știu pe mine pentru a-mi da seama că bunătatea oamenilor este o iluzie. Cred în
Când am devenit materie umblătoare? Se mai găsește prin noi vreun pic de suflet scurs? Visez la o lume fără bani. Dar ce să vezi?
Trăiau în munte mai demult doi pini La depărtare mare între ei Unul mai alb mai feminin Altul mai colorat și mai bărbat S-au întâlnit
Am primit de mai multe ori întrebarea cum mă simt după chimioterapie. Raspunsul este aprope întotdeauna – rău. Bine, bine, dar cum să descriu acest
Răbdare, răbdare, răbdare și iertare pe alocuri. Mai ales pe bancheta de la geam, acolo unde ne trage curentul pe toți, fiindcă suntem bolnavi. Fiecare
Oasele corpului sunt corzi muzicale. Ele crează muzică în surdină, dacă mă liniștesc, pot să aud melodia. E suavă. Îmi place ce aud. Muzica oaselor
Nu am fost dintotdeauna sceptică în privința oamenilor. Obișnuiam să cred în ei, să văd în ei bunătate fără intenții ascunse. Obișnuiam să-mi pun sufletul
Mă uit bine înăuntrul meu. Mă uit bine înăuntrul tău. E multă tristețe. Tristețe acoperită cu afirmații pozitive. Nu mă crezi? Ieși afară, mergi pe
Pentru a avea o experiență cât mai plăcută, acest site nu folosește reclame.
Susține scrisul independent printr-o donație în contul bancar: RO13RZBR0000060011273305