Am terminat de citit cartea intitulată „Spovedanie”, scrisă de Lev Tolstoi. O carte autobiografică, cu un puternic iz filosofic – construirea ei pleacă de la câteva întrebări esențiale, dar spre deosebire de filosofie care furnizează în special întrbări, Tolstoi oferă și un răspuns pe care, l-a căutat cum a știut el mai bine.
Îl consider pe Tolstoi ca având una dintre cele mai complexe minți ale lumii noastre. Minuțiozitatea amănuntelor și capacitatea de analiză a semenilor cu toate moravurile lor se regăsește din plin în cărți precum Război și Pace sau Anna Karenina.
Un caracter foarte controversat, a fost crescut în spiritul creștin, însă, odată ajuns să trăiască printre intelectuali s-a dezis de Bisercă și s-a autoproclamat ateu, ba mai mult a dat naștere unui întreg curent anti-religios, denumit tolstoianism. În mare parte cărțile lui au fost cenzurate de către Biserica Ortodoxă rusă.
Deloc pudic în ceea ce privește propriile caracteristici, a avut curajul de a se destăinui oamenilor prin scrierile lui, până în cele mai întunecate părți ale ființei sale.
În anii tinereții, bucurându-se de succes și de o situație materială de invidiat, a trăit în desfrâu și în dependențe, bazându-se pe propriul orgoliu și pe propria capacitate intelectuală. Deși suferea puternic atunci când simțea că se îndepărtează de bine, râvna după glorie l-a mânat în direcțiile care l-au dus în pragul anilor 50 ai vieții sale, spre depresie.
Nimic din ceea ce avea: o familie reușită, o situație materială bună, faimă și glorie nu i-au putut alina chinurile interioare a unei vieți lipsite de sens.
Care este sensul vieții? Cu această întrebare pleacă în „Spovedanie” în căutarea unui răspuns autentic, demn de luat în considerare pentru un om atât de inteligent și atât de orgolios.
M-am regăsit din plin în frământările scriitorului, eu însămi punându-mi această întrebare de-a lungul vieții.
M-am bucurat enorm, citind din carte, să descopăr sensibilitatea lui Tolstoi în ceea ce privește sufletul. Nu s-a mulțumit cu răspunsurile primite prin prisma științei, considerându-le incomplete. A săpat adânc pentru a afla ceea ce contează în această viață, a căutat în viața prietenilor lui intelectuali, a căutat în oamenii bisericii, dar spune el, nu a reușit să observe vreo diferență prea mare între cei care trăiau la dispoziția banilor și cei care îl slujeau pe Dumnezeu.
Cu gânduri de sinucidere și o puternică deznădejde se declară învins în fața vieții, neputând nicicum să accepte faptul că de fapt nu există nici un scop, iar omul ajunge negreșit o grămadă de carne plină cu viermi.
Asemeni împăratului indian căruia i s-au ascuns detaliile despre boală, bătrânețe și moarte, atunci cândd le-a aflat a refuzat să mai iasă din casă, Tolstoi, s-a refugiat printre oamenii simpli ai Rusiei, printre tărani și clasa muncitoare și a trăit printre ei aproape doi ani. Spre surprinderea lui, acolo în mijlocul lor a descoperit bucuria. Fascinat de credința puternică în Dumnezeu care îi mâna pe acești oameni prin viață, dezarmat de puterea lor de a trece peste neajunsuri și necazuri, el însuși s-a reîntors către Dumnezeu.
Mărturisește că în momentele de rugăciune, simțea cum curge viață prin el, apoi, îndepărtându-se din nou de Dumnezeu, simțea cum ghearele moarții îl cuprind și îl sufocă ducându-l spre sinucidere. A concuzionat că sensul vieții este Dumnezeu, El este viață, bucurie și nădejde, iar tot ceea ce îl ține departe de El, reprezintă moartea.
M-am mai bucurat să aflu că a refuzat premiul Nobel pentru literatură motivând că banii sunt ochiul dracului, ca mai apoi să-și doneze toată averea soției sale, trăind spre bătrânețe o viață simplă cu căutătura lui Dumnezeu.
„Nu există măreție fără simplitate”. – Lev Tolstoi.