Oare ce vezi la mine om trecător?
Când pe stradă privirile se intersectează întâmplător?
Vezi o figură ponosită de griji?
Cu ochii vii și zâmbetul trist?
Un chip străveziu?
Capul ras milimetric?
Și un trup slăbănog, clătinându-se pe alocuri?
Uite-te bine, om trecător!
Pe sub hainele astea care atârnă, se află un suflet.
Un suflet viu chiar dacă trupul stă să se rupă.
Un suflet naiv, care crede în oameni chiar și atunci când n-ar trebui.
Un suflet cu vise, care încă mai speră,
Deși viitorul e cumva, efemer.
Cândva și trupul părea viu,
Dar ca un hazard al universului,
Sufletul era mort.
Nu-i plăcea lumea asta
Viața îi părea o povară greu de dus.
Oamenii cu al lor egoism și instinct de supraviețuire,
Erau hilari și cumva, de neconceput.
El voia să se bucure, de o floare, un pom sau o pasăre,
Dar în schimb reușea doar să se tulbure.
În timp, a-nvățat să mimeze,
Iubirea și bucuria din orice nimic.
Și-a pus masca pe față și a arătat lumii,
Că, deși el nu se simte de aici, de pe pământ,
Totuși îi place.
Și cam atât.