Browsing Tag

tristete

Despuiată

Hai sa fim realiști

Mă uit bine înăuntrul meu. Mă uit bine înăuntrul tău. E multă tristețe. Tristețe acoperită cu afirmații pozitive.

Nu mă crezi? Ieși afară, mergi pe stradă și uite-te în jur. Câți oameni ai văzut zâmbind? Câți oameni ai văzut cu privirea pierdută?

Ascultă. Ce auzi? Nu am bani. Sănătatea îmi e șubredă. Mă simt rău. Muncesc prea mult. Nimeni nu mă iubește.

Cum poți să te minți că tristețea nu există? Cum e posibil să fugi de oamenii care îndrăznesc să își arate tristețea? Crezi că este contaminabilă? Adevărul este că tristețea există deja în sufletul tău. Dar ai muncit atât de mult să o camuflezi în citate motivaționale încât ți se pare că ceilalți sunt triști, nu tu.

Ai mereu la tine pregătită tolba cu “va fi bine”. Mă întreb ce însemna binele asta pe care îl fluturi pe sub nasul celor triști. Ai habar? Nu cred.

Ignoranța doare. Nu acum, acum e călduț cât de cât, sub “Sunt fericită” spus de 100 de ori pe zi.

Nu mă simt confortabil. Oamenii mor în spitale mâncați de cancer în timp ce tu mergi la coafor. Să fiu fericită pentru tine? Să fiu tristă pentru cei care mor? Ironia este că sunt mai fericită invers.

Hai să fim realiști, te rog. Dacă tu crezi că tristețea este un moft, vino la spitalul de oncologie. Stai o singură zi. Aș fi bucuroasă să vorbesc apoi, despre fericire cu tine.

În toată tristețea pe care o vezi la mine, n-am fost în viața mea un om mai fericit.