Browsing Tag

paduri

Non-sens

Poem despre pini

Trăiau în munte mai demult doi pini

La depărtare mare între ei

Unul mai alb mai feminin

Altul mai colorat și mai bărbat

S-au întâlnit așa din întâmplare

Si-au început să-și scrie o scrisoare

Poștașul le era vântul prielnic care ducea cuvintele așa vremelnic

Ce bucurie

Ce uimire

Ce încântare

Cum se grijau unul de altul

Dar uite că poștașul cam ciudat

Pe semne că s-a încăpățânat

și n-a mai vrut să poarte scrisorele

S-a-nbolnăvit pinul de dor și de durere

Și-n loc de pinul alb strălucitor

Acum curge doar apă de izvor

De dor.

Îi mai trimite totuși câte un ac de dragul timpurilor scurse

Apa îl ia și-l poartă spre stomac

Unde-nflorește și -nmugurește

În vise.

Non-sens

Iarna vine imediat

Îmi plăcea de el, îmi vorbea de neimaginat

eu nu îi arătam emoțiile ca să nu se sperie

of, dar cât îl iubeam peste tot pe unde mergeam

știam doar eu și le mai spuneam pietrelor

Până și ele se uitau cruciș la mine

Cum adică? e de neconceput

Strigam la el în gând să mă audă fără să fiu nevoită să-i spun

Într-o noapte cred că m-a auzit

la geam la mine a fost furtună cu fulgere cu tot

emoțiile s-au transformat în pădure

Stau singure în mine și tac

Sunt încă verzi – așteaptă iarna.