Browsing Tag

egoism

Despuiată

Nu iubeşti fiind preaplin de tine

Până nu reuşeşti să ieşi din tine fără să te pierzi, nu iubeşti.

Când îl iubeşti pe celălalt vii în întâmpinarea lui cu braţele desfăcute şi inima deschisă. Te faci mic, atât de mic încât, măreţia ta, reiese din iubirea ce o porţi. Te goleşti de sine şi, culmea este că, nu te simţi nici fragmentat, nici obosit, nici iritat, şi nici nu simţi vreo urmă de jertfă.

Când îl iubeşti pe celălalt, îl ridici din mocirla în care se zbate alinându-i zbuciumul,arătându-i calităţile în pofida defectelor. Transcenzi privitul lui prin ochelarii de cal, înţelegând, că absolut tot ceea ce vezi la el şi te deranjează, se află deja în tine.

Când îl iubeşti pe celălalt, ai timp, pentru că întâlnirea cu el dilată timpul. Clipa devine infinită. Nu simţi presiunea de a nu te putea ocupa de tine, pentru că iubirea ce o porţi te odihneşte, te întregeşte, te ridică deasupra timpului şi a spaţiului.

Când îl iubeşti pe celălalt, el este oglindă pentru tine şi tu pentru el. Cine se uită la sine în oglindă şi aruncă cu noroi fiindcă nu-i place ce vede? Mereu, indiferent de ceea ce relevă oglinda despre tine, cauţi să îmbunătăţeşti. Aşa-i şi cu celălalt, cauţi să-i îmbunătăţeşti imaginea, nu să i-o strici, crezând că în felul acesta eşti tu mai bun ca el ori mai corect.

Când îl iubeşti pe celălalt ştii şi poţi a-i respecta durerea, tristeţea, tăcerea. Înţelegi când îl doare ceva, când are nevoie de odihnă sau de puţină singurătate. Nu-l invadezi cu nevoile tale, simţindu-te respins. Încerci să-i alini durerea, dar dacă însă nu ţine de tine, îi arăţi că nu este singur şi că mergi la pas, alături de el.

Când îl iubeşti pe celălalt, îl întregeşti, îl ridici şi-l porţi în tine. El, devine vizibil mai luminos, mai frumos, mai plin de vitalitate. Asta face iubirea oamenilor, îi energizează, nu-i seacă de puteri prin fel de fel de cereri, ca şi cum, celălalt este duhul din lampa lui Aladin care îndeplineşte dorinţe.

Când îl iubeşti pe celălalt, dai, dai şi, iar dai. Şi, ce te mai umple dăruitul! Ce satisfacţie mai mare să fie dacă nu, golirea de sine împlinindu-l pe celuilalt? Nu zbieri în gura mare câte şi mai câte ai făcut tu pentru el, iar el nu ştie a aprecia ci, ştii în tine acolo, căci iubirea ce o porţi te învaţă, că ceea ce ai dat ai şi primit deja, altfel n-ai fi avut.

Ce bine ar fi dacă am vrea a alerga spre cunoaşterea iubirii!

Ce bine ne-ar fi dacă în locul timpului petrecut cu cineva, din frica de a nu fi singur, am folosi acel timp pentru cultivarea iubirii!