Browsing Tag

dependenta

Despuiată

Băncuța din fața blocului

La mine la scara este o băncuță. Pe ea se perindă zilnic tot felul de oameni: puștani care se joacă pe telefon, domnișoare care își așteaptă prietenele, bătrâni care se odihnesc, bărbați care socializează seara mâncând semințe și bând bere.

Astăzi mi-a fost dat să văd la această băncuță o șcenă care mi-a reactivat o rană grosolană pe care o am din copilărie.

Pe bancă se aflau doi oameni: o bătrână și un bărbat cu sticla de bere în mână. Pe jos, lângă bancă, o femeie cu hainele murdare, silabisea stâlcit niște sunete. Era beată. Cei doi de pe bancă se uitau la ea amuzați. Bărbatul era și el beat, fapt pe care l-am realizat ulterior. Între timp, un puștan de vreo 20 de ani a sosit la locul cu pricina pornit să își ridice mama de pe jos. Femeia murdară este mama lui și locuiește la scara cealaltă. Ea a fost operată pe creier și nu are voie să bea, deși băiatul mi-a mărturisit că este dependentă de alcool.

Rușinat, băiatul și-a cerut scuze în numele mamei lui și împreună cu un alt vecin au dus-o pe brațe spre casă. Papucii i-au rămas aruncați pe lângă bancă, împreună cu sacoșa de cumpărături.

Nimic nu mi se pare mai urât pe lumea asta decât o femeie băută. Mi-a fost atât de milă de copilul acela, aș fi vrut să-i spun că îl înțeleg, aș fi vrut să-i spun că nu este vina lui…Pentru că da, copiii care cresc într-o familie de bețivi au mintea și sufletul încărcat de vinovăție.

Nimic nu mi se pare mai dureros decât să îți vezi părintele înnecat în alcool până la degradare.

Știu pe cineva care a trăit așa de la vârsta de 7 ani până la 24 de ani, când s-a ivit ocazia să își ia viața în propriile mâini. Deși maturitatea o avea încă din școala generală, forțată fiind să crească doi oameni dependenți de alcool. Ziua și sticlele de vodca Săniuța.

Zilele se scurgeau și ea se simțea tot mai vinovată. Credea că ei se îmbătau din cauza ei și dacă ar fi fost un copil mai bun ei ar înceta cu băutura. Pe semene că nu a reușit să fie mai bună, fiindcă după doi, trei ani, își dezvoltase un simț aparte, simțea de la colțul blocului că cei doi erau beți. Uneori mergea cu plăsuța de rafie la chioșcul non-stop să cumpere vodca, ei o trimiteau. Alteori gonea copiii de la scară fiindcă se srângeau roi în jurul geamului de unde se auzeau urlete și înjurături și râdeau și făceau mișto, iar ea se simțea umilită. Voia să păstreze o imagine a celor doi cât de cât rezonabilă pentru că știa că ei erau totuși niște oameni cu suflet bun.

Când a învățat să citească, le citea povești ca să adoarmă mai repede și în felul acesta nu mai era scandal. A funcționat de câteva ori, însă dorința de băutură a celor doi era mai asiduă decât orice lacrimă a unui copil nevinovat.

Alte ori se ruga la Dumnezeu să distrugă toate sticlele cu alcool de pe pământ.

Când a crescut mai mare, învățase să fure sticlele și să le scurgă în chiuvetă chiar și cu riscul de a întărâta omul dependent.

Cea mai mare parte a vieții și-a trăit-o având un sigur țel, acela de a-i vedea pe cei doi vindecați de băutură.

Acum, cred că dependența de alcool este o boală, iar cel care bea un bolnav fără leac, care îi îmbolnăvește și pe cei din jurul lui cărora le pasă.

Urâți mi-s oamenii beți. Și, îmi e milă tare de toți copiii care trebuie să treacă printr-o viață în care cei care îi cresc au sufletul îmbibat cu alcool și mintea distrusă. Îmi e milă pentru că acei copiii care cresc așa, niciodată, dar niciodată nu vor funcționa normal.

Umilința prin care sunt nevoiți să treacă îi va face să caute umilință, pentru că un copil crescut în umilință nu poate să conceapă că se poate și altfel, sentimentul de vinovăție îi va face să caute agresori, pentru că i s-a insuflat de mic că el este de vină, iar golul din suflet nimic nu-l poate umple.

Băiatul acela și-a dus mama în casă, iar eu în timp ce i-am dus papucii uitați pe jos i-am spus că mă poate căuta daca are nevoie de ajutor, însă stau acum și îmi dau seama că nu știu dacă sunt în stare să fac ceva. Orice.