Browsing Tag

cuvinte

Non-sens

Oamenii spun așa și pe dincolo

Oamenii spun că o să mă ajute, dacă am nevoie să apelez la ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e nasoală condiția mea, dar eu sunt puternică și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au și ei problemele lor, e greu să mă asculte și pe mine cu ale mele și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că de la ceva tot trebuie să murim și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că arăt prea bine pentru un om bolnav și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt curajoasă să mă expun așa cu boala în fața și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că se roagă pentru mine și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că cei care au cancer mor în chinuri groaznice și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că perucile mele par nenaturale și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e prea dur pentru ei ceea ce eu trăiesc și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că îi deprim cu poveștile mele telenoveliste și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că scriu foarte fain și să scriu chiar o carte și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că le este frică să stea prin preajma mea din cauză că o să sufere dacă pățesc ceva și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că mă pot vindeca naturist, cu ajutorul gândului și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au altceva de făcut când am nevoie de ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt înaltă și se vede de la o poștă că sunt altfel și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că nu prea ai șanse dacă problemele au ajuns la oase și așa și pe dincolo.

Dar vuietul cuvintelor nespuse mie el îmi răsună în creier, el este cel adevărat.

Restul, cuvintele spuse – sunt particule fine de tot care se risipesc, dar nu înainte de a fi un tot unitar care îți străpunge universul și așa și pe dincolo.

 

Pești cu Cancer

Cuvinte interzise

Ovidiu îmi spunea adesea să nu vorbesc despre cancer. Nu știți cine este Ovidiu?  În toată aventura pe care am trăit-o în 2008 și-a făcut apariția un băiat. Nu voi insista pe descrierea lui pentru că la momentul prezent este șters oricum din memoria mea și cel mai probabil îi voi deforma imaginea.

Așadar, încercam pe cât posibil să nu pronunț acest cuvânt, dar cu cât îl evitam mai tare cu atât el revenea în viața mea cu o forță izbitoare. Știu sigur că nu trecea o zi, fără ca eu să nu aud măcar o dată cuvântul cancer. Cineva, știa pe altcineva care a avut cancer sau are cancer sau a murit de cancer. Întotdeauna cel care a murit de cancer, a avut dureri groaznice. Două cuvinte pe care le detestam, durere și cancer.

Îmi dezvoltasem un fel de radar interior de detectat femei cu perucă și nici măcar nu mă străduisem să fac asta, se întâmpla foarte natural. Mă plimbam pe stradă sau oriunde altundeva și cu siguranță întâlneam pe cineva care purta perucă sau batic, nu avea sprâncene si gene și probabil se simțea rău.

De ce? De ce suntem noi oamenii nevoiți să trecem prin așa ceva? Cine a inventat boala asta care transformă corpul uman într-o ruină mergătoare?

Cu toată gândirea pozitivă pe care mi-am însușit-o în ultimul timp, tot nu puteam să evit senzația de cuțit înfipt în inimă atunci când auzeam că cineva a mai murit de cancer. Mă visam noaptea în laboratoare de chimie, printre eprubete și substanțe încercând să găsesc antidotul.

Eram într-un fel, disperată și îmi doream din tot sufletul să evit durerea fizică. Nu-mi plăcea deloc să mă doară ceva, dar cu cât fugeam de durere cu atât ea venea spre mine.

Îmi amintesc discuții lungi pe care le aveam cu Ovidiu, despre cât de greșit abordez subiectul.

-Trebuie să trâiești ca și cum nu ești bolnavă, tu nu ai cancer, cancerul nici nu există, chimioterapia este o minciună iar corpul tău reacționează așa de dur pentru că tu singură bagi energie negativă în el. Te distrugi singură și îți place. Încetează!

Voiam să-l cred, aveam nevoie ca de aer să cred ceea ce el îmi explica, părea că știe multe, nu știu de unde, dar chiar știa.

În ianuarie 2009, am început munca, economist la un mall din Brașov, evident la controlul de medicina muncii, am mințit, eu nu eram bolnava și nici nu avusesem vreo operație în viața mea.