Browsing Tag

bun

Pești cu Cancer

Pană când?

Nu am considerat niciodată că oamenii sunt fundamental răi. În egală măsură, n-am considerat nici că oamenii sunt fundamental buni. În tot răul pe care de multe ori l-am simțit până în măduva oaselor, am găsit partea bună, acea parte care nu te lasă să renunți la cineva, oricât de mult te doare. Cred însă, că o lipsă acută de iubire față de semenii noștri ne duce sau mai bine zis, ne aduce în fața unei urâte goliciuni sufletești care mănâncă fiecare părticică bună pe care o avem în noi, încet și sigur.

Mi s-a spus de multe ori să fac ce îmi place, să profit de viață, să merg încolo și-ncoace, să văd și să aud ce n-am mai întâlnit până acum. Ușor de zis, greu de făcut. Greu de făcut pentru că pentru mine a profita de viață înseamnă să fiu liniștită și împăcată, să am acea bucurie interioară, indiferent de circumstanțe. Bineînțeles, este greu de menținut așa o stare, ar însemna să contemplez continuu la frumusețe, bunătate și iubire. Pot să fac asta uneori, dar alteori mă lovește realitatea direct în moalele capului și atunci începe tragedia.

Iarna 2016

Mi-a fost greu să accept plecarea fostului meu prieten din viața mea. Mereu am avut o tendința de a mă agăța de câte cineva și a rămâne acolo agățată până nu se mai putea. Nu știu cum se renunță la oameni. În absolut toate relațiile pe care le-am avut, eu am fost cea părăsită, pe diverse motive: sunt prea egoistă, sunt prea demanding, sunt prea complicată, sunt prea independentă, sunt prea mult, sunt prea tristă etc., etc.

Ce să faci când vezi că cealaltă persoană nu înțelege ce se întâmplă? Ce să faci când știi că visele celeilalte persoane legate de viață nu mai corespund cu ceea ce tu poți să oferi? Ce să faci când realitatea în care tu îți duci traiul provoacă suferință? Ce să faci când vezi clar că cealaltă persoană se chinuie lângă tine, dar pe interior strigă o voce disperată: -te rog nu pleca, nu acum, am nevoie de tine!

A plecat, a fost mai ușor să audă de la altcineva cuvinte frumoase care îl înălțau într-un fel sau altul, decât să mă asculte pe mine văicărindu-mă de nu știu ce dureri sau stări anxioase. Și îl cred, e mai bine așa.

Pe 30 noiembrie, am terminat chimioterapia. Ce ușurare! Ce stare de bucurie la văzul analizelor care indicau remisie completă. Părul avea să crească, fizicul să se înzdrăvenească, până când? Nu se știe.

Pești cu Cancer

Bun sau ne-bun

Binele ăsta pe care îl purtam ca pe o bijuterie de mare valoare după noi, o fi într-adevăr bine? Deseori mă uit în interiorul meu și decopăr după masca de bine – înțeglată pe față, ascunsă și mai bine, dar totuși la vedere asemenea un ruj prost întins pe gură, mândria. Am făcut mult bine la viața mea, doar așa ca să fiu apreciată și iubită. Și atunci mă întreb din nou, cât de bun este binele acesta care are ca unic scop, recunoașterea faptului că ești și tu un om valoros.

Dar recunosc, fără apreciere și iubire din partea semenilor suntem pierduți, eu cel puțin.

Martie 2016

Luna aceasta a început bine, cu bucurie pentru finalizarea ședințelor de chimioterapie dar cu o ușoară teamă pentru operația care se anunța pe 9 martie. Mi-au spus domnii doctori că operația va fi dificilă, dat fiind faptul că sânul îmi era în proporție mare – distrus.

Olivia terminase și ea chimioterapia și urma la operație pe 21 martie. Mi se părea incredibil faptul că urma să avem fix același tip de operație. Mastectomie radicală cu grefă de piele de pe spate pentru închiderea găurii. Ne ziceam în convorbirile telefonice: – Uite băi, că până și la operație suntem una după alta!

Ziua de naștere mi-am petrecut-o în spital. A fost greu, M-am trezit din anestezie după șase ore de intervenție, cu trei cabluri atârnate de mine care aveau la capăt o butelcuță de plastic pentru scurgerea limfei din axilă. Spatele nu îl simțeam deloc, era țeapăn, la fel și mâna dreaptă și zona sânului. Capul îmi era amețit cu stare generală de confuzie.

Olivia m-a sunat curioasă și dornică să mă audă, îmi amintesc și acum și râd în sinea mea, cum o încurajam în confuzia în care mă aflam: – Băi, domniță, am un sân bionic, tu știi ce fain e?

După trei zile de spitalizare am plecat acasă cu butelcuțele din axilă, ascunse într-o plasă, trebuia să rămân cu ele în jur de două săptămâni. Mergeam la control regulat.

Pe 14 martie, la control, m-am întâlnit cu mama Oliviei pe holul spitalului, mi-a spus că este internată la oncologie fiindcă se simte rău. M-am dus la ea să o văd, era palidă și cu burtica umflată, dar cu zâmbetul ei specific pe față. Mi-a spus că îi e rău tare și că speră să își revină până la operație, altfel se va amâna. Recunosc, m-am îngrijorat, dar niciodată nu mi-am imaginat cât de gravă este starea ei de fapt.

A fost ultima zi în care am văzut-o, ulerior a murit. N-am putut să înțeleg cum și de ce s-a întâmplat așa. Nici o clipă nu m-a lăsat să știu că ea știa ce urmează, știa de la bun început că viața ei se număra în luni și nu în ani așa cum mă lamentam eu adesea când povesteam cu ea, despre cât mai am de trăit.

Uneori gândesc despre ea că a fost un înger care mi-a ușurat mie traiul din spital și apoi a plecat. E bine să gândesc așa? Nu știu! Dar știu însă că deși îmi spunea uneori: – Andreea! Eu nu sunt un om bun, mă duc acasă mai beau câte un pahar de vin, mai bag câteva țigări, a fost de departe unul dintre cei mai buni oameni pe care am avut onoarea să-i cunosc.

P.S Astăzi ar fi fost ziua ei.

Utopie

Despre cum să fim mai buni

Să fim buni, pe această afirmație joacă dracii țonțoroiu cel mai aprig. După cum spunea un om tare desculț la minte : „Să fii bun, este investiția cea mai usora cu dobânda cea mai mare.”, un act de egoism, deci. Mi s-a spus de multe ori să fiu mai bună, să fac mai mult bine, am preluat sfaturile ad litteram și m-am dat de ceasul morții să fac să fie bine, luptându-mă în paralel cu trăirea interioară de a fi un om rău. Zic, luptându-mă în paralel, pentru că aparent nu e suficient niciodată pentru cineva, să fii bun. Trebuie să fii bun în contextul prezentat de el și în detrimentul ideilor lui.

Este cel mai ușor să accepți invitația cuiva de a face o ieșire împreună și a-i asculta povestea de viață, e mult mai ușor decât să refuzi, în orice caz, deși știi clar că nu vrei să petreci timp cu persoana respectivă, dar vrei să fii bun. Terenul propice pentru ieșirea la iveală a unor caracteristici mult mai josnice precum repulsia, iritarea și blestemul asupra faptului de a fi ieșit cu el. Acesta este doar un exemplu mai simplu care mi-a venit în minte, acum.

Cea mai perfidă formă de manipulare a semenilor este această expresie „trebuie să fii mai bun”. Este perfidă în primul rând, pentru că nici măcar cel care manipulează nu realizează ce face de fapt. Și apoi te regăsești înlănțuit cu bile mari și grele de picioare, pe care nu vrei și nici nu poți să le cari după tine.

Să fii bun că să te iubească lumea, să fii bun ca să primești recunoaștere, să fii bun ca să ajungi în Rai. Și uite așa trufia își face loc, încet și sigur, cu primul act de mărinimie pe care îl faci conștient pentru ce îl faci, ca să ai parte de ceva, mai bun.

Sursa photo: Pinterest