Browsing Tag

bani

Despuiată

Resursa de la contabilitate

Când am devenit materie umblătoare? Se mai găsește prin noi vreun pic de suflet scurs?

Visez la o lume fără bani. Dar ce să vezi? Căci ies pe stradă și-n loc de oameni văd semne de dolari. Văd buzunare umflate cu bacnote și telefoane care verifică constant contul bancar.

Ne-am transformat întreaga existență într-o monedă de schimb. Tot cu ajutorul ei, ne pierdem viața. Ne înrudim cu banii, cumpărăm fercire cu bani. Oare?

Ne schimbăm între noi pe bani. Nu iubirea de aproape ne conduce, ci banul.

Am fost resursă veritabilă de-a lungul timpului. Mă și chema “resursa de la contabilitate”. Am umblat și eu cu dolarul în frunte, fiindcă așa se vrea, atât se poate.

Cuvântul “șefa”, l-am rostit mai des decât cuvântul “mama”. N-am vrut să mă ridic mai sus, pe scara ierarhică a șefiilor, n-am vrut, deși am fost pe aprope. Evaluările corporatiste îmi indicau spirit de leader. Am încercat să iubesc mai mult oamenii decât afacerile, în schimb. Fapt care mi-a adus, să-i zicem, pagubă bănească și gol interior, căci în lumea afacerilor sensibilitatea nu are ce căuta, mi se spunea adesea.

Am mers până întra-colo cu omenia, încât un manager de agenție pe care l-am avut îmi spunea “Andreea nebuna”, am aflat ulterior demisiei. Săracul de el. Îl și văd chinuit de cravata strânsă la gât, cu broboane de transpirație pe cămașa călcată impecabil, doar așa că să iasă banul.

O singură șefă am avut în paisprezece ani de muncă, care iubea mai mult oamenii. Cu afacerea se juca, o ținea între degete și o gâdila în talpă. Frumos se împleteau cele două. Dar nu i-a mers prea mult, nici ei. Au jumulit-o șacalii iubitori de bani și de putere.

A suferit și ea, am suferit și eu, așa e mersul lucrurilor pentru oamenii care merg la muncă cu sensibilitatea de acasă.

Te izbește realitatea crudă de a fi doar un număr care produce bani. Și apoi adună-te și fă din nou același lucru, în alt loc. Căci nu poate un om mic să schimbe pe banii umblători care se sprijină-n putere. Ei decid, ei știu mai bine. Noi, acceptăm.

Îmi plăcea acea teorie a conspirației care spunea că în curând va disparea sistemul bancar. Să dispară și banii, dacă ar fi după mine și să vedem atunci haos. Să vedem atunci cum căutam picul de suflet care mai zace amorțit în noi.

Până atunci, avem nevoie de bani în continuare, dar am putea totuși să punem omul mai presus, căci la final n-o să ne întrebe Dumnezeu: – Ia să vedem, cât ai avut salariul?

Despuiată

Conversație în cinci acte

I

El – Salut!

Ea – Salut!

El – De ce ești rasă în cap?

Ea – Chemo.

El – Nice. Eu am poliartrită reumatoidă. Știu cum e cu durerea. Sunt un empatic.

Ea – ?

El – Cu ce te ocupi?

Ea – Scriu despre cancer și ocazional contabilitate, dar cel mai des îmi place să sufăr. Tu?

El – Eu sunt haitist, scriu romane și strâng bani pentru zile negre.

Ea – Faci vreun tratament ceva? Te descurci, ai nevoie de ajutor?

El – Mă descurc, îmi place sa mimez independența chiar dacă sunt dependent de țigări, muncă și vorbit excesiv despre propria persoană.

Ea – Auch! Cum vine asta?

El – Să-ți explic. În primul rând, așa sunt eu, să nu zici că nu te-am atenționat. Muncesc mult fiindcă îmi place să-mi cumpăr iluzia la libertate cu salariul lunar pe care îl câștig. Pe ăștia de la muncă nu prea îi suport, în special pe șefu’, mă gândesc să-i sabotez firma, într-o zi.

Ea – Crezi în ceva?

El – Da. În mine și în puterea mea de a face bani.

Ea – Înseamnă că încă n-ai suferit destul.

Chat Conversation End

II

El – Vrei să ne vedem? Sunt un curios din fire.

Ea – Nu putem să ne vedem acum, urmează o perioadă dificilă pentru mine iar urcușurile și coborâșurile emoționale nu-mi sunt de ajutor.

El – Bine, am răbdare.

Ea – De ce ai vrea să te vezi cu o persoană ca mine? Viața mea e puțin diferită și cei mai mulți dintre oameni nu rezistă să-mi fie alături.

El – Îmi plac persoanele ca tine, ciudate, misterioase cu un dram de inteligență, în plus, știu cum este să fii bolnav, am rezona foarte bine pe partea asta.

Ea – Să știi că nu mai cred în oameni de multă vreme, dar îmi place simplitatea pe care o afișezi, aproape m-ai convins.

El – Hai să ne vedem!

Ea – Hai!

III

El – Nu-mi plac femeile tunse scurt, o să-ți mai crească părul vreodată?

Ea – M-ai dezamăgit! Cum poți să pui o asemenea întrebare? Te-am întrebat vreodată de ce ai mâinile strâmbe și dacă se vor mai îndrepta?

El – Ai dreptate, sunt un porc! Îți datorez niște scuze.

Ea – Ok, trecem peste. Sunt obișnuită cu întrebările stupide. Într-o zi m-a întrebat cineva dacă se ia cancerul, so….

El – După ce te faci bine, o să facem lucruri împreună. Chiar îmi pare rău, sunt un om care nu știe să facă complimente, așa sunt eu și tu trebuie să înțelegi asta.

IV

El – Eu nu mă consider un om bolnav, îmi place să visez că voi avea copiii, familie, spre deosebire de tine, care și-a limitat posibilitatea de a avea copii. Știi că se vede pe tine că ești bolnavă?

Ea – WTF! Știi că pe prospectul medicamentelor tale scrie infertilitate și risc de mutație genetică? Cum poți să vrei să aduci un copil pe lume în condițiile astea? Și apropo, vrei să ne uităm în oglindă să vedem cine pare mai bolnav?

El – Eu ignor boala, atât timp cât pot să muncesc sunt sănătos. Iar toți banii aștia pe care îi am, pentru că trebuie să recunosc, am mulți, îmi vor cumpăra libertatea la un moment dat.

Ea – Daaaa! Vezi că proiectezi cam mult într-un viitor incert și uiți prezentul. Nu vrei tu, mai bine, să ne bucurăm de ce este acum?

El – Nu pot, trebuie să muncesc, doișpe ore pe zi, iar duminca fac curat în casă.

Ea – La banii tai aș fi plătit pe cineva să-mi facă curat. Cum era faza aia că o să facem lucruri împreună?

El – Păi facem, dar trebuie să ai răbdare, pentru că înainte de toate, eu sunt important.

Ea – Ce îți place să faci cel mai mult?

El – Baie fierbinte cu paracetamol.

Ea – Băi, eu nu pot concura cu salariul, munca și egoismul tău. Ai auzit cumva de emoții? Ai simțit?

El – Sigur că am simțit, deaia am devenit așa acum, am simțit prea mult și m-am fript.

Ea – Sunt un pic obosită de la atâta analiză, cuvintele tale sunt multe și nu le pot procesa. Aș prefera să ne plimbăm, să ne bucurăm de natură.

El – Nu pot astăzi, dar promit să-mi fac timp pentru tine.

V

El – De ce nu vorbești cu mine?

Ea – Vorbesc cu tine, dar aș prefera să vorbim față în față.

El – Ești ok? Te comporți ca o femeie la menstruație. Vrei să ai răbdare cu mine? Crezi că merită investiția?

Ea – Investiția? Tu, până și relațiile emoționale le vezi inginerește. Dai ceva doar dacă ești sigur că merită, așa-i?

El – Lasă martirismul. Nu ești maica Tereza. Toți facem așa. Eu știu foarte bine ce trebuie să fac, adică bani și din când în când sex. O să-mi construiesc un glob de cristal în care am să locuiesc și nu am să mor niciodată de foame.

Ea – Băi! Tu observi că mănânci numai porcării? Supă la plic, MC-uri, bagi câte două pachete de țigări cu Fanta și te gândești la viitor. Mișcare nexam, pulsul tău este 120 în repaos și respiri ca un tren. Chiar mă enervează autosuficiența în care trăiești. Trebuie să te ajuți cumva, omule, dacă vrei să faci să devină realitate iluzia aia a ta, cu banii și libertatea.

El – Tu ai cancer, ai uitat? Să nu crezi că îmi e ușor să te accept așa, cu boala asta.

Ea – N-am uitat, n-am cum să uit, dar puținul timp petrecut cu tine mi-a dat și mie iluzia nemuririi. Mă învârt în metafizic, materialul mă sufocă. Planurile mă irită. Iar tu, nu trebuie să depui vreun efort să mă accepți. Sunt bine. Oricum, dacă reîncep chimio, ne despărțim.

El – Mi se pare corect, nu intenționez să vin după tine în groapă.

The end.