Despuiată

Superficialitate

Nu lipsa experiențelor este motivul pentru care îmi simt sufletul pustiit. Lipsa lor de consistență și de autenticitate, presărate în schimb cu doze șoc de superficialitate îmi provoacă adevărate crize de identitate.  Superficialitate care provine din lipsirea unui sens în viața cotidiană a individului.

Este adevărat că, traiul dus la un oarecare nivel, confirmat prin întâlniri, discuții, anturaje, scopuri, mai devreme sau mai târziu, oricât de tenace ești în ați păstra integritatea interioară, te acaparează într-atât încât, peste noapte, te trezești pustiit.

Este adevărat și faptul că dezamăgirea față de oameni este o temă care mi-a mâncat ani din viață. Această dezamăgire este atât de reală încât n-am cum să o evit.

De ce bărbatul își înșeală soția? Sigur, la această întrebare s-au derulat de-a lungul timpului sute de răspunsuri, mai mult sau mai puțin plauzibile. Însă, totuși, de ce înșeală omul?

Nivelul acesta pur carnal de ați valida potența și existența îl percep ca pe ceva extrem de primitiv și, cu toate acestea este o realitate care provoacă daune cutremurătoare, în contextul evoluționismului.  Nici nu vreau să știu ce este în mintea unui om în vârstă care își agață senzațiile interioare de câte o tinerică. Pot în schimb, să empatizez cu persoana înșelată. Pot să-i intru în minte și să-i simt teroarea de a se afla într-o eroare, agățându-se și ea la rândul ei de iubirea ce o poartă pentru nefericit.

Nu contest, în schimb, posibilitatea pierderii temporare a discernământului, posibilitate care pândește pe oricine, posibilitate în care m-aș putea regăsi, luând contur în realitate printr-o scena superficială, trăită la nivel de materie.

Slăbănogirea sufletului este atât de pregnantă încât suntem în stare de orice. Ține-mă Doamne de urechi căci altfel s-ar putea să te vând ca Iuda spunea Nicholae Steindthart.

Superficialitatea în artă este o caracteristică, care, lovește în moalele capului sau în conturul sufletului deformându-le  încet și sigur conturul. Cred momentan că manipularea maselor se face cel mai ușor prin artă, nu prin media sau alte instrumente de promovare.

Fiind o ramură care s-a deformat odată cu exprimarea subiectivismului uman neavizat în domeniu, adică destul de greu de încadrat în ceva, totuși, obiectul creat fiind destul de ușor de validat ca artă – cu siguranță că va exista întotdeauna o mână de oameni care să ridice la rang de artă orice inepție umană.

Așadar, este foarte ușor de ținut sufletul omului jos prin instrumentul care cel puțin teoretic, ar trebui să ridice omul spre frumos, spre o înțelegere mai profundă a universului, adică prin artă.

Spunea Nietzsche într-una din cărțile lui pe care n-am să o denumesc aici, că existența femeii este validată doar de minciună și de factorul olfactiv al privitorului. Nimic mai fals decât această afirmație, însă are o greutate pe care nu o pot nega. Să fie acesta motivul văzului strict oportunist al multor femei din ziua de azi? Trebuie să recunosc faptul că îmi este teamă ca acest filosof care din punctul meu de vedere a scris din pură nebuie, să fii avut dreptate.

Nimic mai înfricoșător pentru mine decât reducerea lumii doar la material. Ar însemna să trăiesc într-o continuă dezamăgire, din cauza faptului că n-am făcut parte niciodată din categoria oamenilor a căror forță vitală provine din putere.

Previous Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

− 1 = 1