Despuiată

Resursa de la contabilitate

Când am devenit materie umblătoare? Se mai găsește prin noi vreun pic de suflet scurs?

Visez la o lume fără bani. Dar ce să vezi? Căci ies pe stradă și-n loc de oameni văd semne de dolari. Văd buzunare umflate cu bacnote și telefoane care verifică constant contul bancar.

Ne-am transformat întreaga existență într-o monedă de schimb. Tot cu ajutorul ei, ne pierdem viața. Ne înrudim cu banii, cumpărăm fercire cu bani. Oare?

Ne schimbăm între noi pe bani. Nu iubirea de aproape ne conduce, ci banul.

Am fost resursă veritabilă de-a lungul timpului. Mă și chema “resursa de la contabilitate”. Am umblat și eu cu dolarul în frunte, fiindcă așa se vrea, atât se poate.

Cuvântul “șefa”, l-am rostit mai des decât cuvântul “mama”. N-am vrut să mă ridic mai sus, pe scara ierarhică a șefiilor, n-am vrut, deși am fost pe aprope. Evaluările corporatiste îmi indicau spirit de leader. Am încercat să iubesc mai mult oamenii decât afacerile, în schimb. Fapt care mi-a adus, să-i zicem, pagubă bănească și gol interior, căci în lumea afacerilor sensibilitatea nu are ce căuta, mi se spunea adesea.

Am mers până întra-colo cu omenia, încât un manager de agenție pe care l-am avut îmi spunea “Andreea nebuna”, am aflat ulterior demisiei. Săracul de el. Îl și văd chinuit de cravata strânsă la gât, cu broboane de transpirație pe cămașa călcată impecabil, doar așa că să iasă banul.

O singură șefă am avut în paisprezece ani de muncă, care iubea mai mult oamenii. Cu afacerea se juca, o ținea între degete și o gâdila în talpă. Frumos se împleteau cele două. Dar nu i-a mers prea mult, nici ei. Au jumulit-o șacalii iubitori de bani și de putere.

A suferit și ea, am suferit și eu, așa e mersul lucrurilor pentru oamenii care merg la muncă cu sensibilitatea de acasă.

Te izbește realitatea crudă de a fi doar un număr care produce bani. Și apoi adună-te și fă din nou același lucru, în alt loc. Căci nu poate un om mic să schimbe pe banii umblători care se sprijină-n putere. Ei decid, ei știu mai bine. Noi, acceptăm.

Îmi plăcea acea teorie a conspirației care spunea că în curând va disparea sistemul bancar. Să dispară și banii, dacă ar fi după mine și să vedem atunci haos. Să vedem atunci cum căutam picul de suflet care mai zace amorțit în noi.

Până atunci, avem nevoie de bani în continuare, dar am putea totuși să punem omul mai presus, căci la final n-o să ne întrebe Dumnezeu: – Ia să vedem, cât ai avut salariul?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

25 + = 30