Non-sens

Primăvara sufletului

Oare ce vezi la mine om trecător?

Când pe stradă privirile se intersectează întâmplător?

Vezi o figură ponosită de griji?

Cu ochii vii și zâmbetul trist?

Un chip străveziu?

Capul ras milimetric?

Și un trup slăbănog, clătinându-se pe alocuri?

Uite-te bine, om trecător!

Pe sub hainele astea care atârnă, se află un suflet.

Un suflet viu chiar dacă trupul stă să se rupă.

Un suflet naiv, care crede în oameni chiar și atunci când n-ar trebui.

Un suflet cu vise, care încă mai speră,

Deși viitorul e cumva, efemer.

Cândva și trupul părea viu,

Dar ca un hazard al universului,

Sufletul era mort.

Nu-i plăcea lumea asta

Viața îi părea o povară greu de dus.

Oamenii cu al lor egoism și instinct de supraviețuire,

Erau hilari și cumva, de neconceput.

El voia să se bucure, de o floare, un pom sau o pasăre,

Dar în schimb reușea doar să se tulbure.

În timp, a-nvățat să mimeze,

Iubirea și bucuria din orice nimic.

Și-a pus masca pe față și a arătat lumii,

Că, deși el nu se simte de aici, de pe pământ,

Totuși îi place.

Și cam atât.

 

 

 

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

− 2 = 6