Non-sens

Poem despre așteptare

Ochii îmi sunt tulburi de dimineață

Umflați de nesomn

Sufletul îmi e strâns în cristale de gheață

și aștept să vii

Pielea îmi e pătată de trecerea timpului

Parcă aș fi trăit o sută de ani

Sunt un bătrân sătul de neodihnă

Sunt un copil

Sunt o femeie

Razele soarelui încă mai gâdilă suficient pământul

cât să mă mai târâi în așteptarea ta

și aștept să vii

Chiar dacă vor mai trece o sută de ani de osteneală

m-am obișnuit să-mi adun în găleata minții cristalele de gheață topite de soare

m-am obișnuit să-mi spăl cu apă murdară cugetul rătăcit

În dor, în durere și-n așteptarea ta

și aștept să vii

Înghețată și topită.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 43 = 44