Non-sens

Oamenii spun așa și pe dincolo

Oamenii spun că o să mă ajute, dacă am nevoie să apelez la ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e nasoală condiția mea, dar eu sunt puternică și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au și ei problemele lor, e greu să mă asculte și pe mine cu ale mele și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că de la ceva tot trebuie să murim și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că arăt prea bine pentru un om bolnav și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt curajoasă să mă expun așa cu boala în fața și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că se roagă pentru mine și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că cei care au cancer mor în chinuri groaznice și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că perucile mele par nenaturale și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e prea dur pentru ei ceea ce eu trăiesc și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că îi deprim cu poveștile mele telenoveliste și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că scriu foarte fain și să scriu chiar o carte și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că le este frică să stea prin preajma mea din cauză că o să sufere dacă pățesc ceva și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că mă pot vindeca naturist, cu ajutorul gândului și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au altceva de făcut când am nevoie de ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt înaltă și se vede de la o poștă că sunt altfel și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că nu prea ai șanse dacă problemele au ajuns la oase și așa și pe dincolo.

Dar vuietul cuvintelor nespuse mie el îmi răsună în creier, el este cel adevărat.

Restul, cuvintele spuse – sunt particule fine de tot care se risipesc, dar nu înainte de a fi un tot unitar care îți străpunge universul și așa și pe dincolo.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Liana August 23, 2017 at 8:07 am

    Oamenii spun multe si de toate. Tu sa auzi si sa crezi doar ce simti tu. Restul e doar “asa si pedincolo” 🙂

    • Reply Luca August 25, 2017 at 9:33 am

      multumesc! 🙂

  • Reply Teodora August 23, 2017 at 8:08 am

    Buna, Luca! Te urmaresc de ceva vreme si ma regasesc in scrierile tale. De fiecare data cand am citit cate ceva m-am surprins exclamand “Ah, exact ca si mine!”. Am trecut prin tot ce ai trecut si tu, cu diferenta ca eu nu am apelat niciodata la “remediile” naturiste. Am fost atat de disperata in momentul in care mi s-a confirmat diagnosticul (pentru ca eu eram aproape sigura despre ce este vorba dar mai sclipea o farama de speranta ca nu va fi…) incat am mers (la inceput) orbeste pe mana medicului meu. Apoi am inceput sa citesc (nu pareri de pe forumuri, ci publicatii medicale), sa ma informez si sa sper din ce in ce mai mult. Totul a inceput in urma cu fix cinci ani, dar si la ora asta ma simt legata cu un fel de cordon ombilical de medicul meu, care imi da siguranta. Dar sa revin la motivul pentru care iti scriu acum: postarea ta de azi parca ai scos-o din creierul meu. In proportie de 80% gandurile mele sunt identice cu ale tale, insa, spre deosebire de tine, eu nu le-am constientizat niciodata. Mi-au trecut ca sagetile prin minte si mi-au gaurit sufletul. Acum, ca le vad scrise negru pe alb, imi dau seama cat sunt de puternice si cat de mult m-am lasat influentata de ele, nefacand nimic in privinta asta. Am tacut. Cred ca a sosit vremea sa raspund! Multumesc. O zi minunata! 🙂

    • Reply Luca August 25, 2017 at 9:37 am

      Draga Teodora,
      iti multumesc mult pentru cuvintele tale, mi-au mangaiat universul. 🙂 sper ca esti bine acum! Pana la urma tot ce se intampla trebuie sa se intample, altfel n-am mai fi. Te pup, cu drag!

    Leave a Reply

    9 + 1 =