Pești cu Cancer

Mutarea

Ianuarie 2012 – August 2013

Am mers la medic, prima oară după toată aventura prin care trecusem. Ecografia mamară îmi părea analiza cea mai relevantă pentru situația în care mă aflam. Așadar, am căutat pe internet unde se poate face așa ceva, mi-am făcut programare și m-am prezentat la spital. Era 8 dimineața, oră la care în mod normal toate simțurile mele sunt reduse la minim. Am intrat în cabinet, am explicat ce s-a întâmplat în urmă cu 5 ani și m-am dezbrăcat pentru evaluare.

Răspunsul nu a fost deloc cel pe care îl așteptam, se pare că tumoarea de la sân se refăcuse și am primit diagnosticul de carcinom mamar, recidivă de aproximativ 3 cm, adica dublu față de cât fusese inițial. Am început să plâng și am plecat nervoasă pe doamna doctor, aveam impresia că se joacă cu starea mea emoțională. Cum să am recidivă dacă eu nu simțeam nimic?

Am ignorat din nou tot ce se întâmplă și m-am prezentat la ușa doamnei care măsura cu ansa câmpurile energetice pentru a mă convinge dacă este adevărat sau nu. M-a asigurat că totul este în regulă, medicii se mai înșeală când pun diagnostice, corpul meu este perfect sănătos.

Credeam fiecare cuvânt care îmi era spus, în special cele împotriva spitalelor, sistemului farmaceutic sau a medicilor. Văzusem un documentar care explica faptul că nu există cancer, sunt minciuni lansate spre populație de clasa superioară a planetei care își dorește să înjumătățească numărul de oameni de pe pământ. Se folosesc de tratamente scumpe precum chimioterapia pentru a obține profit și putere. Totul avea sens.

Tot în această perioadă, devenisem expertă în mutări. M-am mutat de aproximativ 5 ori, din garsonieră în garsonieră, până am reușit să cheltui toți banii pe care îi pusesem pentru zile negre, pe comisioanele de la agentiile imobiliare sau pe garanțiile cerute în avans de către proprietari.
În schimb, aveam mulți prieteni iar viața mea era o petrecere continuă, exceptând orele de muncă, deloc puține, ieșeam în oraș, făceam planuri pentru o viață mai bună, dansam, cântam prin păduri cu tot felul de instrumente aborigene, găteam naturist și făceam mult sport.

Iulie 2013

Am primit vestea de la proprietarul garsonierei în care locuiam că trebuie să mă mut, din nou, fiindcă își va reamenaja casa. Ușor de zis, greu de făcut, nu mai aveam energie să mă mut încă o dată. Un prieten din Sibiu, căruia îi povestisem toată întâmplarea, mi-a propus să mă mut la el. Am zis da, mi-am dat demisia, mi-am făcut bagajul și am plecat. Într-o singură zi am fost în stare să iau această decizie. Mă consideram sufiecient de echilibrată, matură și aveam nevoie de un suflu nou, alt oraș părea soluția ideală.

Pe 15 august 2013 am plecat spre Sibiu.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

3 + 3 =