Utopie

Mi-ar plăcea

Tare mult mi-ar plăcea să mă mut cu tine la țară. Într-o casă micuță, cu ferestre spre sud, cu o curte rotundă, plină de salcii. Mi-ar plăcea să creștem flori și legume în loc de copii. Nu pentru că nu-mi plac copiii, îmi plac, dar uite, dacă chiar îți dorești, am putea să luam de la alții. Sunt destui copiii părăsiți.

Mi-ar plăcea să avem și o scorbură mică, atât căt să-ncăpem amândoi.  Și să ne ascundem acolo de lume, atunci când mi se face teamă că nimeni nu mă iubește. Să stăm cu zilele-n scorbură, să ne uite acolo Dumnezeu, să privim cerul albastru printre clipele când privirea e-n gol. Să fim lipiți unul de altul, chiar dacă nimic nu vorbim, doar să simt că singurătatea nu-mi e povară atunci când lipsa încrederii în mine s-a dus. Apoi, după zilele lungi și grele, tu să-mi șoptești la ureche: “Liniștește-te! A fost greu, dar a trecut! Totul e bine acum!”

Mi-ar plăcea să alergăm peste dealuri, ba nu, tu să alergi și eu să zburd pe lângă tine, de bucurie. Să mirosim flori sălbatice până ne îngălbenim nasul de la polen și să ne amuzăm unul de altul.

Mi-ar plăcea să ne ținem de mână tot timpul, chiar și atunci când fizic nu e posibil. Timpul doar să ne mângâie existența, o zi de-a noastră să fie cât trei.

Mi-ar plăcea să îmbătrânesc  în pădure, printre păsări și lupi și cerbi. Să vorbesc cu pomii înfloriți despre tine, să le spun că n-am să uit niciodată chipul blajin. Ei nu știu că noi nu vorbim, doar rar și doar când suntem în scorbură.

Sursa photo Pinterest

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 86 = 89