Pești cu Cancer

Începutul

August 2006,

Terminasem facultatea. Era o caniculă înfiorătoare, niciodată nu mi-a plăcut căldura și am încercat pe cât se poate să evadez dintre betoane, în zone unde se putea respira omenește.

În acea vară am mers în Vama Veche, aveam 23 de ani și eram bucuroasă că am reușit să duc până la capăt o facultate care nu mi-a placut. Contabilitate și informatică de gestiune. Ciudată meserie mi-am ales, pentru un om care mai toată viața s-a crezut artist. M-am distrat cum am putut eu mai bine, știam că la întoarcere voi începe lucrul, așa ca mi-am permis.

Ajunsă acasă, bronzată și faină, în timp ce făceam duș, am simțit un nodul la sânul drept, ca un bob de fasole și o durere deranjantă în axilă. Un fior mi-a străpuns inima și pentru câteva secunde m-am gândit că poate este ceva malign, apoi m-am consolat cu gândul că sunt prea tânără pentru așa ceva.

În 2006, doar în filme văzusem femei care aveau cancer mamar iar informația care circula pe internet pe vremea aceea, asigura cititorul că abia dupa 40, 50 de ani poți să te îmbolnăvești de o asemenea boală. Am stat oarecum liniștită și credeam că acel nodul provine de la vreo dereglare hormonală.

Am început lucrul, evident nu-mi plăcea, contabilitate pură, așa că m-am decis să mă apuc de școala de teatru. Ziua munceam iar seara mergeam la cursurile de actorie.

Decembrie 2007

Sânul meu drept începuse să se deformeze, axila nu mai durea, dar nodulul creștea. Atunci, înainte de Crăciun am intrat prima dată cu adevărat în panică și am decis să merg la control.

Nu știam exact ce fel de control ar trebui făcut așa că mi-am aranjat o programare la ginecologie. Am mers împreună cu mama. Cu jenă, i-am spus medicului motivul pentru care am venit la el. Cu jenă mi-a răspuns și el că nu este în regulă ce se întâmplă și ar trebui să fac niște controale mai amănunțite.

Nu știu cum a trecut Crăciunul și Revelionul.

Ianuarie 2008

Am ajuns la Institutul de Oncologie Fundeni, din București, tot cu mama. Am căutat un medic bun și am început analizele. Sânge, ecografie mamară, mamografie, RMN. Toate cadrele medicale întâlnite acolo, m-au întrebat dacă am pe cineva în familie cu cancer. Nu aveam, toate femeile din familia mea erau sănătoase tun. Au ieșit analizele pe care scria mare: PACIENT 24 DE ANI, CARCINOM INVAZIV DUCTAL SÂN DREPT, 1,5/2 cm. Excelent, mi-am zis.

Plângând am rugat-o pe mama să mă ierte, dar eu fumez de la 14 ani și tare mi-ar prinde bine o țigară. Am mers amândoua la chioșcul de vizavi, ploate, deși afară era ianuarie și am fumat acea țigară ca și cum ar fi fost ultima.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 6 = 13