Pești cu Cancer

Împreună

Mie îmi plac oamenii ciudați. Alături de ei, inima mea bate la unison. Sunt atrasă spre tiparele comportamentale care rup barierele normalității.

Îmi plac oamenii-poveste, oamenii cu lumi interioare bogate, oamenii timizi, oamenii emoționali, oamenii-artiști, oamenii marginalizați, oamenii inventivi, oamenii curioși, oamenii excluși, oamenii etichetați, oamenii care poartă dialoguri cu ei înșiși.

Cu cât o persoană este mai arătată cu degetul de majoritate, cu atât dorința de a o cunoaște crește exponențial.
Am fost numită și eu la rândul meu, ciudată, motiv care probabil mă îndreptățește să empatizez mai bine cu cei din categoria mea.

Bolnavii de cancer au un fel de bulă a lor. Noi trăim împreună chiar și atunci când suntem fizic separați. În bula noastră există un fel de conștiință comună pe care o accesăm când avem nevoie.

Prietenii din bula mea de cancer sunt alifie pe rană vie, balsam pentru suflet, dar și pansament gastric în momentele de greață indusă de chimioterapie.

Elena

Este mai mare cu un an decât mine. Cancer de sân. Am făcut cunoștință pe holul spitalului, acolo unde trăirile sunt mai autentice ca oriunde altundeva. Plângea. Mi-a atras atenția delicatețea fizicului și debitul verbal. Vorbește mult, dar și mai mult vorbește în sensuri. Uneori îmi lasă senzația că întreaga ei viață este o metaforă. Mama a doi copii și soție iubitoare cum îi place ei să se descrie. În momentele de deznădejde, furie, anxietate accesez prietenia mea cu ea, întodeauna mă face să mă simt mai bine. Ne înțelegem reciproc stările, și mă bucur nespus că nu se suprapun. Când este ea jos, încerc eu să o ridic, când sun eu jos, mă ridică ea. Și uite așa, locul din inima mea a devenit mai cuprinzător cu o persoană.

Cristina

Ea este copilul, mi-a luat locul, fiind mai mică cu doi ani decât mine. Cancer de sân. Ne-am cunoscut pe holul spitalului. Foarte timidă, stătea singură într-un colț al banchetei și aștepta sentința la distracție. Minionă, slăbuță cu ochi rupți din cer. Privirea ei topește ghețare. Sufletul ei de copil fragil mă îngenunchiază. În toată fragilitatea ei, nu de puține ori m-a șocat puterea care îi iese prin toți porii. Rezistă.

Smaranda

Viața asta trăită în cercuri, mi-a adus ca prin minune acest omuleț. Este artistă, pictează de mama focului. Cancer de plămâni cu metastază cerebrală. Nu ne-am văzut fizic până acum, dar am avut ocazia să locuim în aceeași casă, la Sibiu, doar că în alinieri de timp diferite. A fost printrele primele persoane căreia i-am dezvaluit prin ce trec, telefonic, iar ea ca o adevărată supraviețuitoare a acestei maladii, a știut exact ce să-mi spună. Îi iubesc naturalețea.

Robert

Habar nu am câți ani are. Sufletul lui este tânăr. Aleargă maratoane așa cu cancerul după el. Ba unde mai pui că acum s-a pricopsit cu metastaza cerebrală, aleargă și cu ea. E tare. Este unul dintre eroii mei. Nu de puține ori mi-am imaginat că alerg maratoane cu el, dar îmi e teamă sincer că mă fac de râs. Respect.

Bătrânelul pe care nu știu cum îl cheamă

Ne întâlneam zilnic pe holul spitalului. Galant, îmi săruta mâna aproape de fiecare dată. Zâmbetul îi trăda bătrânețea, dar cu siguranță a fost un băiat tare cuceritor. Mi-a propus că mă ia de nevastă dacă ne mai întălnim la spital pe viitor. Nu ne-am mai întâlnit, dar eu îl port în gând.

Toate doamnele pe care le-am întâlnit în viața asta, cu părul ras, cu fața palidă, cu ochii triști

Mi-am format un detector de bolnavi de cancer. În autobuz, pe stradă, oriunde aș fi, îi văd. De fiecare dată când îi văd, vizualizez cum scot o bucată de inimă din mine și le-o înmânez mental. Sper să o folosească pe post de iubire.

În bula noastră a bolnavilor de cancer, iubirea este ingredientul principal de supraviețuire.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

76 + = 82