Non-sens

Hilar

Viața este un cerc. Sunt învăluită într-o sferă. Am cumpărat carioci colorate pentru a desena puncte pe foi nude.

Mi-am imaginat că datorită punctelor voi face mai ușor conexiunea experiențelor.

Când am început să-mi desenez mie cercul? Când eram mai mică, cercul eram eu.

Totul se repetă cu aproximație de matematician. Îmi ascult pattern-ul, îmi strigă frică.

Merg pe linii paralele, creez raze ajutătoare. Introduc în cerc, persoane. Le împrumut metode de mișcare în propriul cerc. Fără să vreau, dar uite, că uneori vreau. Dar ce vreau eu, ele nu vor și uite așa cercul se micșorează, doar ca să crească iar.

În cercul meu am o plasă de pescar. Mă pescuiesc singură, hilar. Prind pești, unul mai victimă ca celălalt. Îi adulmesc cu foame de om nemâncat, de alții.

Șterg o bucățică de cerc, o numesc lumină. Am nevoie de ea pentru a-mi lumina gândurile. Cine ne bagă ideile cu pâlnia în cap?

E aglomerație, iar aerul din cerc e sufocant. Mă ascund și mă descopăr iar. Tot în cerc și tot la fel.

Îi scot afară pe cei pe care nu-i mai plac. Ei urlă la mine, că ei mă plac. Sunt rea.

Sunt autentică în cercul meu, în afara lui, sunt identică.

Și ce dacă viața mi se derulează pe langă cerc?

Și ce dacă mi-am dorit să fiu Zenobia și mi-am dorit să mă îmbrac în folie de plastic, pentru ca tu să mă iubești sufletește? Dar tu m-ai iubit după rochie.

Iubirea e un cerc vicios. Iubirea din cercul fiecăruia. Iubești, iubești, iubești, pâncă cazi lat. Te ridică viciul și crezi că o întâlnești iar, doar ca să te vindeci.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

19 − 11 =