Utopie

Freza și străinul

În orașul cel ridicat în slăvi de locuitorii orașului, care nu sunt de-ai orașului ci s-au mutat aici de prin împrejurimi, s-a lăsat ceața. Lumina de pe străzile mici și pline de mașini înghesuite este difuză și îți dă o senzație de gol în stomac și de: – ce aș mânca o plăcintă și aș bea un cappuccino, în cel mai frumos local, de pe cea mai frumoasă străduță, chiar aici în cel mai frumos oraș. Frumos, da’ întunecat. Localul este plin ochi. Ceața de afară este incomparabil mai tolerabilă decât fumul de țigară care îți taie subit respirația. Asemănarea localului cu orașul încețoșat și întunecat este înfricoșătoare. Merită efortul, îmi zic. Măcar să privesc la toți oamenii ăștia frumos colorați cu freze frumoase care par să vorbească între ei fără să spună nimic. Sorb o gură de cappuccino, iau o mușcătura de plăcintă și aud zgomote de cuvinte care vin din cealaltă încăpere. Era o ea, de o frumusețe nemaiîntâlnită cu părul proaspăt coafat, tuns, vopsit, tot tacâmul. Iși mișca buzele pe după țigara rotundă pe care o ținea între dinți, iar cuvintele prindeau glas pe după nodul din gât. Era supărată. Așa am dedus. Supărată pentru că efortul ei de a fi cea mai frumoasă dintre cei mai frumoși în cel mai frumos local din cel mai frumos oraș, nu era apreciat de străinul care îi ținea companie. Deși se cunoșteau de mulți ani. Aproape am terminat de mâncat când, el s-a ridicat de la masă, a trântit telefonul și a țipat: „Mai bine îți coafai țâțele că la păr nu se uită nimeni!” Și pleacă. Am uitat să spun că oamenii din acest oraș se strigă unul pe altul: „-Om frumos!” Și nu după nume.

Sursa photo: Pinterest

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

84 − = 83