Despuiată

Despre carte

A trecut aproape o lună de la lansarea cărții Cine mi-a pus albinele-n piept?. Lansarea oficială a fost frumoasă, cu lume multă, curioasă, dar mai ales prezentă trup și suflet. Am plecat de acolo mai întreagă ca niciodată. Am fost bucuroasă să observ cum, atunci când oamenii se unesc pot face împreună pământul să se miște.

Impresiile despre rândurile scrise nu au întârziat să apară, las aici câteva dintre ele:

Manuela Poclitaru

Cascada care urcă muntele

Din seninul cerului şi liniştea ierbii, sub blânda veghe a luminii, se naşte izvorul care ne însuflețeşte. Nu ştim niciodată unde duce. Timpul e prieten şi vrăjmaş. Taie în stâncă, şi albia lină se prăbuşeşte, devine cascadă.

“Cine mi-a pus albinele-n piept” este o carte despre devenire. Despre escaladarea piscurilor lăuntrice. Despre frumusețea curajului şi riscurile călătoriei.

Are greutatea încercărilor trăite intens, până la depersonalizare, împletită cu puritatea sufletului sincer, deschis, şi uşurința de a scrie.

Andreea stă de fapt cu tine pe sofà şi-ţi povesteşte, privindu-te în ochi. Te poartă prin viața ei, te duce într-o lume dureros de reală, greu de digerat pentru cei ce se îmbată cu iluzii.

Este lumea în care îngenunchezi până la sânge, din care noi suntem parte, şi cu fiecare filă întoarsă a cărții ai şansa să schimbi tot ce-ai înțeles până atunci despre viață.

De sus, lumina veghează împăcată. Nimic nu e la voia întâmplării.

Crâmpeie de viață adunate-ntr-o carte reuşesc să facă din picuri de blândețe izvor. Pentru că, în cădere, cascada se transformă în apă lină şi limpede, oglindind cerul cu toate cele sfinte.

Cascada care urcă muntele, muntele abrupt care se oglindeşte în apa curată ca lacrima care-l spală.”

Leon, 8 ani, a citit cartea închis în podul casei

” Vreau să o cunosc pe Andreea. Mi-am făcut o imagine despre ea. Trebuie să recitesc cartea. Mai sunt amănunte pe care să le descifrez.” 

Codruț Beleaua

Servus. Am citit cartea. Deși “oamenii spun așa și pe dincolo”, deja cred că ți.am zis și eu câteva din arsenalul respectiv😊… , cred că stilul tău de scris este de admirat, franc și contemporan. Se distinge expresia sufletului tău, a gândurilor desnodate în expresie. Demolezi și ridici, incarci și descarci ideea. Mi.ai stârnit gânduri și autopolemică, nu numai pentru că mă regăsesc în trăirile tale, ci pentru că ai stârnit mintea cititorului. Mi se confirmă o idee, aceea că noi toți suntem parte dintr.un Suflet unic, dar ne manifestăm în materie uneori diferit, aparent… Felicitări! Și…Mulțumesc!”

Alexandru Abdulaki

Despre învingători

N-am scris niciodată recenzia unei cărţi. Deşi, e adevărat, uneori am vrut. Prin urmare, critica am plămădit-o adesea pentru mine, în intimitate facilă şi benignă, cu ironie şi superioritate, sau, în cele cazuri, vezi Poclitaru, cu ciudă. Nici de data asta nu mi-am propus, doar că volumul ăsta mă leagă cu o poveste, despre un destin în oglindă cu al unui geamăn. Şi a ieşit aşa…
Am citit cartea domnişoarei Luca ca pe un prospect. Sub aspect temporal şi intenţional. Am căutat o reţetă fantastică despre reuşită, despre izbânda unei eroine mistice, în luptă inechitabilă cu un Goliat parşiv, flămând şi necruţător, pe care eu însumi îl uram cu patimă. Un manual al celui/celei care a învins… frica. Ceea ce eu şi alţii nu am putut. Un manual al noncomformistei despre care am auzit de la Manuela Poclitaru că a îndrăznit să se opună totului cât i-a fost, zice-se, scris.
Am greşit. Am citit un jurnal al unui om ca toţi oamenii, decât că viu. Cu deznădejdea perpetuă, cu imagini ale absurdului, cu desene ale unei lumi prăbuşindu-se şi renăscând. O carte despre fobiile fardate strident, despre supravieţuire mentală înaintea celei trupeşti, schiţe ale unor caractere, radiografia unor gânduri absolut umane, cum ştii că există dar pe care nu le mai găseşti nicăieri.
Încerc obsesiv să îmi aduc aminte de un alt exemplu în care să fi regăsit atâta onestitate. Poate că lipsa unei structuri organizate, alta decât cea cronologică, sau tocmai inocenţa scriitoricească să dezvăluie lectorului această senzaţie de spovedanie. Pe mine, unul, m-a onorat. Mi-a construit, din ruinele unei iluzii incipiente, respectul desăvârşit nu pentru un scriitor, ci pentru omul care are curajul să pună pe masă trupul său întors pe dos. Şi aceasă mutare, am constatat cu uimire, nu trădează slăbiciune, nu pretinde compasiune, ci generează forţă, creionând pe David care nu învinge prin piatră, cu acea lovitură divină, ci prin simpla sa prezenţă, înfricoşată şi deznădăjduită pe dinăuntru, dar fermă absolut, în luptă nu cu Goliat, ci cu propria frică, cu propria fiinţă. Lupta unde, până să citesc cartea asta, nu ştiam că se poate, vreodată, învinge.
O carte nu despre boală, nu despre leacuri şi, în niciun caz, despre învins. Cuvântul de căutat, între paginile ei, nu e „Cine”, nici „albine”, ci „piept”. Din sintagma „în piept”.”

 

În perioada următoare vor mai fi două lansări: 19 ianuarie – Iași și pe 20 ianuarie – Gura Humorului, alături de Sorin Poclitaru.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 40 = 46