Utopie

De vorbă cu durerea

Durerea fantomă

Mă ia de mână și mă duce departe

Spre tărâmuri date în uitare, tărâmuri singure și sumbre

Și mergem noi așa mână în mână, mă strânge bine ca nu cumva să scap

Eu o ignor, ea se întărâtă și mai tare

Aproape că o văd plângând.

Mă-n duioșez, o-ntreb ce are

Cum să se piardă așa cu firea

Doar nu e ea cea care, e mai puternică decât noi toți?

Îmi spune vrute și nevrute

Mă simt un psiholog bătrân

O mângâi, o sărut și îi spun

Că-mi pare totuși bine c-a venit.

Se-n moaie sub asediul meu de vorbe, se pierde sub privirea mea copilăroasă

Și-mi zice cu o voce tremurândă, că e prea mult

Ea a venit ca să dezbine, să zgudie zidirea Sfinților din temelii, nu-i place dragostea, ci ura

Și pleacă disipându-se în vânt.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 70 = 80