Despuiată

Cuvintele

Mama mea respiră de două ori. O dată pentru ea şi, o dată pentru mine.

Respiraţia pe care nu o pot duce până la capăt, o duce ea.

Nimeni altcineva nu poate să respire în locul tău.

Nimeni altcineva nu vrea să respire jumătate din cât tu nu mai poţi.

Când au început atacurile de panică am crezut că este un joc al hazardului. Auzisem că există în realitate, însă ele se situau pe un plan intangibil.

Apoi, panica s-a instalat ca la ea acasă.

Niciodată nu ştii când îşi înfige ghearele în pieptul tău, râzând de tine şi de frica pe care o generază gândurile.

Unii au spus că sigur am făcut ceva neortodox şi deaia îmi e frică.

Dumnezeu priveşte în sufletul meu, sunt sigură de asta.

Cel mai tare mă doare când oamenii le ştiu pe toate şi se bagă în viaţa altuia explicând că nu este bine nici aşa, nici altfel.

Practic, nu prea mă comport “ca la carte”.

Ar trebui:

Să fiu mai raţională;

Să fiu mai visătoare;

Să nu am aşteptări;

Să iubesc pe toată lumea;

Să ascult problemele;

Să scriu mai puţin;

Să scriu despre alte subiecte;

Să scriu despre Dumnezeu;

Să scriu mai puţin despre Dumnezeu;

Să îmi caut un iubit;

Să nu-mi caut un iubit că va suferi;

Să fiu mai deşteaptă cu băieţii;

Să mă dezsălbăticesc;

Să nu mai sufăr când prietenii mei nu sunt prietenii mei;

Să nu mai scriu pe Facebook;

Să nu mai fac cercei;

Să nu-mi fac buletin biometric că voi fi controlată;

Să învăţ că pământul este plat şi să nu mai trăiesc în ignoranţă;

Să nu mai folosesc imaginaţia pentru că mă va omorî înaintea cancerului;

Să nu mai cumpăr de la supermarket ca să nu mai încurajez corporaţiile;

După toate acestea, voi fi “ca la carte”.

Într-un târziu am izbucnit în plâns. Într-un alt târziu, am izbucnit în plâns tot mai des.

Gândeşte pozitiv. Trăieşte pozitiv.

Când mai merg pe stradă mi se pare că oamenii nu mai au ochi. În locul lor sunt cuvinte răstite. Cuvinte “ca la carte” care spun cum trebuie să trăim şi cum nu trebuie fim.

Alte ori când merg pe stradă mi se pare că sunt invizibilă. Mă mişc cu bocancii mei grei şi mă duc nu ştiu unde. Acolo, pare să fie mai bine.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

+ 69 = 73