Browsing Category

Non-sens

Non-sens

Hilar

Viața este un cerc. Sunt învăluită într-o sferă. Am cumpărat carioci colorate pentru a desena puncte pe foi nude.

Mi-am imaginat că datorită punctelor voi face mai ușor conexiunea experiențelor.

Când am început să-mi desenez mie cercul? Când eram mai mică, cercul eram eu.

Totul se repetă cu aproximație de matematician. Îmi ascult pattern-ul, îmi strigă frică.

Merg pe linii paralele, creez raze ajutătoare. Introduc în cerc, persoane. Le împrumut metode de mișcare în propriul cerc. Fără să vreau, dar uite, că uneori vreau. Dar ce vreau eu, ele nu vor și uite așa cercul se micșorează, doar ca să crească iar.

În cercul meu am o plasă de pescar. Mă pescuiesc singură, hilar. Prind pești, unul mai victimă ca celălalt. Îi adulmesc cu foame de om nemâncat, de alții.

Șterg o bucățică de cerc, o numesc lumină. Am nevoie de ea pentru a-mi lumina gândurile. Cine ne bagă ideile cu pâlnia în cap?

E aglomerație, iar aerul din cerc e sufocant. Mă ascund și mă descopăr iar. Tot în cerc și tot la fel.

Îi scot afară pe cei pe care nu-i mai plac. Ei urlă la mine, că ei mă plac. Sunt rea.

Sunt autentică în cercul meu, în afara lui, sunt identică.

Și ce dacă viața mi se derulează pe langă cerc?

Și ce dacă mi-am dorit să fiu Zenobia și mi-am dorit să mă îmbrac în folie de plastic, pentru ca tu să mă iubești sufletește? Dar tu m-ai iubit după rochie.

Iubirea e un cerc vicios. Iubirea din cercul fiecăruia. Iubești, iubești, iubești, pâncă cazi lat. Te ridică viciul și crezi că o întâlnești iar, doar ca să te vindeci.

Non-sens

Oamenii spun așa și pe dincolo

Oamenii spun că o să mă ajute, dacă am nevoie să apelez la ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e nasoală condiția mea, dar eu sunt puternică și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au și ei problemele lor, e greu să mă asculte și pe mine cu ale mele și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că de la ceva tot trebuie să murim și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că arăt prea bine pentru un om bolnav și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt curajoasă să mă expun așa cu boala în fața și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că se roagă pentru mine și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că cei care au cancer mor în chinuri groaznice și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că perucile mele par nenaturale și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că e prea dur pentru ei ceea ce eu trăiesc și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că îi deprim cu poveștile mele telenoveliste și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că scriu foarte fain și să scriu chiar o carte și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că le este frică să stea prin preajma mea din cauză că o să sufere dacă pățesc ceva și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că mă pot vindeca naturist, cu ajutorul gândului și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că au altceva de făcut când am nevoie de ei și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că sunt înaltă și se vede de la o poștă că sunt altfel și așa și pe dincolo.

Oamenii spun că nu prea ai șanse dacă problemele au ajuns la oase și așa și pe dincolo.

Dar vuietul cuvintelor nespuse mie el îmi răsună în creier, el este cel adevărat.

Restul, cuvintele spuse – sunt particule fine de tot care se risipesc, dar nu înainte de a fi un tot unitar care îți străpunge universul și așa și pe dincolo.

 

Non-sens

Iarna vine imediat

Îmi plăcea de el, îmi vorbea de neimaginat

eu nu îi arătam emoțiile ca să nu se sperie

of, dar cât îl iubeam peste tot pe unde mergeam

știam doar eu și le mai spuneam pietrelor

Până și ele se uitau cruciș la mine

Cum adică? e de neconceput

Strigam la el în gând să mă audă fără să fiu nevoită să-i spun

Într-o noapte cred că m-a auzit

la geam la mine a fost furtună cu fulgere cu tot

emoțiile s-au transformat în pădure

Stau singure în mine și tac

Sunt încă verzi – așteaptă iarna.

Non-sens

Un copil care zâmbea la toată lumea

Obișnuitele-mi deprinderi

Plicticoase pe alocuri aș spune

Mi-au făcut găuri în cortexul spinal

Implex emoțional, vortex spiritual

Gunoi material, senzațional

Îmi vomit păcatele singură și-mi fac greață

Frumoasă eu? Auzi, frumoasă eu!

Mândrie ascunde masca de actriță

Frumos ești tu! Și tu! Și tu!

Iar admirația mea te ajută.

Sursa photo Pinterest

 

Non-sens

Fluturi

Fluturii fac zgomot pentru a nu-mi pierde sufletul.

când îi caut – nu-i găsesc,

dar apar când nu-mi mai trebuie.

Non-sens

Primăvara sufletului

Oare ce vezi la mine om trecător?

Când pe stradă privirile se intersectează întâmplător?

Vezi o figură ponosită de griji?

Cu ochii vii și zâmbetul trist?

Un chip străveziu?

Capul ras milimetric?

Și un trup slăbănog, clătinându-se pe alocuri?

Uite-te bine, om trecător!

Pe sub hainele astea care atârnă, se află un suflet.

Un suflet viu chiar dacă trupul stă să se rupă.

Un suflet naiv, care crede în oameni chiar și atunci când n-ar trebui.

Un suflet cu vise, care încă mai speră,

Deși viitorul e cumva, efemer.

Cândva și trupul părea viu,

Dar ca un hazard al universului,

Sufletul era mort.

Nu-i plăcea lumea asta

Viața îi părea o povară greu de dus.

Oamenii cu al lor egoism și instinct de supraviețuire,

Erau hilari și cumva, de neconceput.

El voia să se bucure, de o floare, un pom sau o pasăre,

Dar în schimb reușea doar să se tulbure.

În timp, a-nvățat să mimeze,

Iubirea și bucuria din orice nimic.

Și-a pus masca pe față și a arătat lumii,

Că, deși el nu se simte de aici, de pe pământ,

Totuși îi place.

Și cam atât.

 

 

 

 

Non-sens

Căpșunul

Îmi ești frag,

Îmi ești fragă.

Căpșunul inimii mele,

Căpșuna vieții mele.

Fructele se iubesc și ele,

dar nu ca oamenii ci din rărunchiul sâmburelui dătător de viață.

Oamenii iubesc din cap.

-“Îl iubesc pentru că e bun cu mine!”
Analiza minții strică profunzimea iubirii.

Sursa photo Pinterest

Non-sens

Zâmbete false

Dintre noi doi, tu erai cel optimist. Vedeai viața printr-un filtru colorat.

Umblai cu stroboscopul în buzunarul hanoracului.

Dintre noi doi, eu eram cea tristă. Mă urmărea tristețea ca o umbră.

Și aia naivă, tot eu eram. – Cea mai naivă persoană de pe planetă! îmi spuneai.

Îmi plăcea să cred în iubiri veșnice. Îmi plăcea să cred în dreptate.

Vedeam bunătatea la fiecare colț de stradă.

Zâmbetele oamenilor erau adevărate.

Cum să zâmbești fals? Mai bine nu!

– Ai să suferi cumplit când te va izbi realitatea în față!

Ai avut dreptate.

Apoi, am umblat cu tristețea lângă mine ca o umbră.

Nu-mi place realitatea zâmbetelor false.

Sursa photo Noonereadsthisblog

Non-sens

Beibi, poți să pleci!

I-am spus de la început că în patul nostru stă ascuns un diavol.
El, nu, nu, nu și nu.
Pentru că,
I love you, I love you, I love you.
De-aia ne certăm noi atât.
Ce alte motive ar fi putut să fie?
Egoiști nu eram. Doar din când în când. Și atunci bineînțeles nu era vina noastră.
Nici violenți nu eram. Doar din când în când. Iar în iubire și război orice e permis.
Asta era scuza noastră.
I-am spus de la început că nu o să meargă.
Dar el, nu, nu, și nu.
Și nu a mers. Pentru nici unul dintre noi.

Non-sens

Venele

Tare ciudate mai sunt venele astea! Se comportă de parcă au autonomie față de restul corpului. Se ascund și ies la iveală după niște reguli greu de pus în cuvinte, parcă ar fi iele nu vene.  Acum e vena bună, acum nu mai este bună, așa în decurs de câteva secunde.

Trebuie să fii un maestru iscusit în ale venelor ca să le prinzi. A! Și nu-i suficient să le prinzi, trebuie să le prinzi in toane bune căci altfel nu cooperează. Se inchid și nu mai dau picătură de sânge.

De fiecare dată, fără excepție, la văzul acului care trebuie să străpungă vena, corpul meu se contractă de frică. Nu vrea și nu vrea să se dea pe brazdă. Trebuie să fie un fel de revoltă între vene si restul corpului.  – Haha! Fraiere las că mă ascund eu și azi, ce fără vene nu se poate?

La început, când venea doamna asistentă cu acul ca să nimerească vena, plângeam instant de parcă venea doamna cu coasa. Eu nu voiam să plâng dar lacrimile tâșneau din mine ca dintr-o fântână arteziană. Teroare scria pe fruntea mea. Acum nu mai plâng, am prins experientă, dar am o poezie scurtă pe care o zic de fiecare dată înainte de înțepătură.  – Știți? Vena asta este bună și prietenoasă, cealaltă doare ca naiba, restul se camuflează și dispar cu nonșalanță. Bineînțeles că în practică vena bună și prietenoasă se transformă într-una nasoală și toată teoria mea se duce de râpă.

Am zis că poate am eu o problemă, ca numai la mine e circul ăsta cu venele. Da’ de unde! Colegele de salon au aceeași expresie pe față. Operații pe creier, luni de chimioterapie, analize care seamănă a tortură, toate sunt mizilic pe lângă momentul străpungerii venei cu acul. Intră doamna asistentă pe ușă cu tăvița și gata, panică. Scade pulsul, se înroșește fața, simptome de leșin.

Doamnelor asistente! Consider că dumneavostră meritați câte o medalie. Munca voastră este demnă de podium. Să alergi după vene cu așa o iscusință și să câștigi de fiecare dată, depășește puterea mea de întelegere.

Sursă photo Pinterest