Non-sens

Canapeaua din sufragerie

Canapeaua din sufragerie era din lemn masiv, acoperită cu tapițerie verde închis, plină de pete. Pe alocuri, arcurile erau ieșite. Canapeaua din sufragerie era impozantă, acoperea trei sferturi din camera în care dormeam. Nu aveam bani să cumpărăm altă canapea, pe vremea lui Ceaușescu erau scumpe. La capătul ei se afla o ladă din lemn în care ascundeam pe timpul zilei plapuma și așternuturile de pat. Tot în lada de lemn mă ascundeam și pe mine, în momentele în care nu voiam să mă găsească nimeni. Zăceam cu orele printre pene și puf.

Când alunecam spre lumea viselor, peretele de lângă canapea, prindea viață. Se deschidea o ușiță urmată de câteva trepte, care mă duceau negreșit de fiecare dată, spre o lume subterană, animată de o doamnă bătrână cu un neg mare în mijlocul frunții. Avea fuste peste fuste și fierbea ceva într-un cazan mare, în mijlocul încăperii subterane. Nu îmi plăcea atmosfera aburindă și întunecoasă de acolo, pentru un copil era prea mult de suportat. Trăiam cu senzația că poate într-o bună zi mă va tăia bucățele și mă va învârti în oala ei mare, în care nu am aflat nici până azi ce anume fierbea.

Sutienul cu o singură cupă, mi-a captat toată atenția. M-am gândit toată ziua cu groază la persoana care-l poartă. Era atârnat pe o sârmă de uscat rufe, la mare. L-am zărit în timp ce mergeam spre plajă cu ai mei. Nu îmi trecuse niciodată prin cap, până atunci, că există femei cu un singur sân. Cum e posibil?

Peste ani, amintirea acestei întâmplări a rămas vie, o mai accesez și acum spunându-mi că a fost un fel de avertisment pentru ce urma să fie.

Atunci când ai cancer, viața se prezintă asemeni unui acrobat de la circ care merge pe o sârmă foarte îngustă. În orice moment este pregătit să cadă, deși în fiecare moment, zâmbetul există pe fața circarului. Moartea țipă din toate direcțiile, sub aplauzele spectatorilor și a zâmbetului înghețat de pe fața curajosului acrobat.

Îmi place să-mi imaginez cum Dumnezeu are legat de mijlocul circarului, un fir lung din cer până în cupola cortului.

Firul acesta este siguranța nevăzută a fiecărei persoane. Putem să o denumim – iubire sau nădejde. Nădejdea lui Dumnezeu în puterea de îndreptare a omului.

În umbra circului, clovnii fac giumbușlucuri pentru resuscitare, iar femeile cu fuste multe care fierb iluzii deșarte în cazane, au îmbătrânit de tot.

Lumea îmi pare mai mult moartă, decât vie. Umblăm de colo-colo asemeni unor sicrie, cărând după noi kilograme de carne colcăind de dorințe neîmplinite și spaimă. E drept, ambalajul este colorat foarte frumos, reduceri promoționale, operații estetice, haine de firmă cu iz de pachiulli.

Canapeaua din lemn masiv cu tapițeria tocită de frică s-a disipat în amintirile copilăriei cu miros de umezeală, pene și puf.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

80 − = 76